0724 222 500

Grup de dezvoltare personală pentru tinerele mame, pentru perioada 0-3 ani

Copilul tău crește armonios!

Bebeluşul cunoaşte lumea, la 0-3 ani

Perioada 0-3 ani este plină de bucurii şi încărcată de provocări, deopotrivă. Sunt naturale momentele în care ritmul devine copleşitor, te lupţi cu epuizarea fizică sau psihică, simţi frică sau vinovăţie, ai îndoieli sau nu găseşti soluţii.

Vă propunem un grup de dezvoltare personală în care, pornind de la cadrul teoretic general setat de experţii în domeniu, să ne îndreptăm atenţia către adevăratele resurse: deschiderea de a privi lumea prin ochii copilului şi de a ne conecta autentic, ca într-o îmbrăţişare.

Un părinte care comunică “îmi dau seama de ceea ce simţi şi îţi răspund cu ceea ce ai nevoie” construieşte relaţia cu copilul său, îl îndrumă şi îi permite să crească şi să se dezvolte liber.

Temele abordate:

  • Particularităţile acestei perioade de dezvoltare. Cum se adaptează familia la multiplele schimbări fizice, neuronale, emoţionale, sociale prin care trece copilul.
  • “Săptămânile minune” sau salturile mentale – să le înţelegem şi să le privim ca oportunităţi.
  • Bucurie, mânie, surpriză, frică, tristeţe – cum se văd aceste emoţii prin ochii copilului şi cum îşi reglează propriile emoţii.
  • Care este influenţa stilului de atașament al părintelui şi cum se formează cel al copilului. Un copil cu ataşament sigur va prezenta în mod considerabil mai multă stimă de sine, sănătate emoţională şi rezilienţă a eu-lui, iniţiativă şi competenţă socială decât un copil nesigur.
  • Fii bine cu tine! Ce îţi aduce relaxare, ce te bucură şi cum să îţi reîncarci bateriile? Păşind în minunata aventură de a fi părinte descoperim treptat cei mai buni învăţători: copiii ce cresc alături de noi şi copilul din interiorul nostru.

Pentru înscrieri vă rugăm să trimiteți un email la adresa info@clinicasenex.ro sau să sunați la numărul 0724 222 500.

Taxa de participare este de 400 de ron pentru cele 4 ședințe, echivalentul a 6 ore de activități care pot fi puse imediat în practică.

Grupul de dezvoltare personală va avea loc online, pe platforma Zoom – link-ul de conectare va fi transmis cu 24 de ore ȋnainte.  În fiecare luni, timp de o lună, începând cu 1.03.2021, între orele 17.30– 19.00.

Taxa de participare se plătește în contul RO16BTRLRONCRT0571781001 deschis la Banca Transilvania

0724 222 500

Sună pentru rezervare

Articole din Blog